Sticla sablată - 10 modele de uși și geamuri sablate
Categorie: amenajari interioare, cabine de dus, tamplarie PVC, usi din sticla, usi interior

Ai întâlnit vreodată un tip de sticlă atrăgător în care suprafața nu este deloc clară, ci mată? Aproape că vrei să ștergi sticla în speranța că îi vei reda claritatea.

Este vorba despre sticla sablată. Descoperă, în rândurile următoare, care sunt caracteristicile sticlei sablate și ce modele de uși și ferestre există pe piață.

Scurt istoric

cand a aprut sticla sablata
Sursa: Pixabay.com

Se spune că, în Epoca Victoriană, a apărut un proces de gravare franceză acidă „în relief”, prin care sticla căpăta nuanțe delicate de alb și alte culori asemănătoare astfel încât aceasta să poată fi utilizată în decorarea ferestrelor și ușilor. 

La urma urmei, dragostea victoriană pentru opulență este arhicunoscută. Avantajul suplimentar al intimității a făcut din această sticlă o opțiune populară pentru decorul interior. Datorită victorienilor, lumea a avut acces la un produs atât estetic, cât și funcțional.

Ce este sticla sablată?

cum se realizeaza sablarea
Sursa: Unsplash.com

Procesul de sablare a sticlei presupune „bombardarea” acesteia cu fine particule de nisip sau mătuirea ei cu ajutorul unor substanțe speciale (acide). Așadar, poate fi realizat atât mecanic, cât și chimic, fiind utilizat nu doar pentru uși, ci și pentru sticlele ornamentale. Ce este cu adevărat deosebit la acesta este faptul că se pot obține modele deosebite, geometrice, florale sau abstracte, care vor reuși să ofere personalitate oricărei încăperi în care își fac resimțită prezența. 

Ușile din sticlă sablată reprezintă exact această variantă intermediară, care le aduce utilizatorilor avantajele celor două opțiuni (a ușilor din sticlă transparentă și a celor din sticlă mată), dar și multe altele în plus. Hai să vedem care sunt acestea!

Care sunt avantajele sticlei sablate?

Sursa: Unsplash.com

Suprafața sa opacă furnizează un grad mare de intimitate. Frecvent utilizată în băi, spații comerciale și pe ușile de exterior, sticla sablată este alegerea preferată de cei care doresc mai multă confidențialitate în timp ce lumina naturală pătrunde discret. Sticla sablată este ideală pentru estomparea vizuală a obiectelor și a oamenilor, în forme vagi și culori amestecate.

Sticla sablată conferă și o eficiență energetică sporită, contribuind la păstrarea unei temperaturi interioare ideale. Acest tip de sticlă permite filtrarea luminii astfel încât:

  • încălzirea extremă este evitată
  • răceala din timpul iernii este diminuată. 

În acest fel, poți să economisești energie și să reduci nivelul facturii la energie și căldură.

Probabil că nu știai, dar ușile cu sticlă securizată sablată adaugă un nivel suplimentar de siguranță. Sticla securizată sablată este mai durabilă comparativ cu sticla simplă, având capacitatea de a rezista și vremii grele, mai ales în fața iernilor mai aprige.

Sticla sablată este frumoasă și adaugă o notă de eleganță și stil fie că vorbim de o locuință, fie de un spațiu comercial. Ea poate dura ani de zile și este minunat de versatilă, așa că sigur vei găsi ceva care să se potrivească nevoilor tale.

Pentru cei cărora le place să păstreze o casă curată, sticla sablată poate fi curățată și întreținută ușor. Având un tratament anti-pată aplicat, sticla poate fi ștearsă cu ușurință cu o cârpă. Un alt lucru remarcabil este că nu se îndoaie ușor datorită suprafeței sale texturate. Tot ce este necesar pentru a menține geamul curat este o ștergere ocazională cu o cârpă din microfibre și un produs de curățare potrivit.

Sablarea este un serviciu opțional, pe care utilizatorii îl pot solicita în momentul plasării unei comenzi online sau de care se pot bucura atunci când aleg un model de ușă. Sablarea ulterioară a unei uși din sticlă transparentă nu este posibilă, căci procesul pe care-l presupune este complex, foaia de geam tratată necesitând o prelucrare aparte.

Unde poți utiliza sticla sablată?

unde poate fi inclusa sticla sablata
Sursa: Unsplash.com

Sticla sablată poate fi inclusă în următoarele spații:

  • Dormitor – proprietarii instalează ferestre sau uși din sticlă sablată dintr-un singur motiv principal: confidențialitatea. Reprezintă o atracție excelentă, împiedică excesul de lumină și adaugă un plus de valoare în ceea ce privește atmosfera generală.
  • Baie – folosirea geamului sablat pentru ferestre sau uși are în vedere obținerea luminii naturale în timp ce vederea din ambele direcții este obstrucționată. Poate fi utilizată și la ușile și panourile  cabinelor de duș.
  • Mansardă – ferestrele înalte din mansarde invită lumina soarelui într-un mod discret. În loc să pui draperii pe aceste ferestre, ia în considerare utilizarea sticlei sablate cu modele decorative.
  • Biblioteci – sticla sablată poate fi soluția perfectă pentru a beneficia de o lumină ușoară, menținând concomitent intimitatea.
  • Spații de birouri – La un spațiu de lucru, lucrătorii trebuie să se concentreze și, totodată, să beneficieze de echilibru între colaborare și intimitate. 

10 modele de uși și geamuri sablate 

Ușa glisantă Gemini cu model floral

usa glisanta cu model floral si sticla sablata

Cu un design modern și elegant, această sticlă securizată glisantă se potrivește în amenajările care au în vedere crearea senzației de spațiu mare. 

Dispune de un sistem de amortizare Soft Close care permite deschiderea și închiderea facile, eliminând posibilitatea de trântire. Finisajul său mat sporește intimitatea în orice cameră în care este instalată. Poate fi montată fie în camerele pentru copii, fie la balcon.

Ușa glisantă Gemini cu model liniar 

Realizată din aluminiu și sticlă securizată, se încadrează perfect în amenajările interioare minimaliste. Oferă un nivel ridicat de siguranță și silențiozitate în utilizare, mai ales datorită sistemul de amortizare care împiedică trântirea. Poate fi montată în sufragerii sau chiar în spațiile de birouri. 

Într-un design simplu, această ușă accentuează designul încăperii și, totodată, oferă un grad ridicat de confidențialitate.

Ușa glisantă Gemini cu model fantezist

sticla glisanta cu model fantezist

Potrivită pentru designul futurist sau chiar tranzițional, această ușă încorporează materiale moderne și finisaje delicate. Dispune de un sistem de glisare eficient, oferind o coerență între stilul camerei și funcționalitatea ușii. 

Accesoriile sale asigură stabilitate și rezistență, indiferent de factorii la care este supusă. Poate fi instalată în sufragerii, bucătării și chiar cămări moderne. Tratamentul anti-pată aplicat pe sticla sablată oferă ușurință în întreținerea și curățarea ușii.

Ușa glisantă Gemini cu model care imită panourile

Sistemul sigur de fixare în șina de culisare și marginile șlefuite  lucios – formă trapez elimină posibilitatea de accidentare sau tăiere la acest model de ușă. Cu sticlă securizată sablată, această ușă poate fi adaptată nevoilor și dorințelor tale, pe dimensiunile specifice golului de ușă din locuința ta. 

Totodată, sistemul de glisare permite o alunecare eficientă a foii de sticlă. Poate fi inclusă în orice tip de amenajare sau cameră, mai ales că imită modelul clasic de ușă. 

Ușa sticlă sablată cu toc cu modele diverse

modele de usi cu toc si sticla sablata

Cu modele variate (fluturi, desene fanteziste, flori, simple, liniare, geometrice sau chiar cu scris), ușile din sticlă sablată cu toc sunt potrivite pentru locuințele care beneficiază de spațiu suficient pentru deschidere și închidere. Versatile și cu materiale sigure, aceste uși pot fi realizate astfel încât să se preteze proiectului tău de amenajare.

Ușa din sticlă sablată cu toc de lemn poate fi realizată pe comandă fie în sistem simplu, fie dublu. Golurile de zid recomandate pentru personalizarea tocului pleacă de la următoarele dimensiuni:

  • Lățime – 600 – 1000 mm
  • Înălțime – 1900 – 2100 mm
  • Pervazul poate fi de 60 – 80 mm

Ușa din sticlă sablată cu toc din aluminiu poate fi personalizată ținând cont de necesitățile și dorințele tale, fie că vorbim de model simplu, dublu sau cu panouri fixe. Dispune de garnituri din silicon care asigură impermeabilitate și include broască cu sau fără încuietoare.

Ușa glisantă sticlă fără toc cu model Art Nouveau

Acest gen de ușă este întâlnit în amenajările Art Nouveau, stil care este din ce în ce mai des întâlnit în designul de interior modern. Este un design frumos, dar care necesită multă atenție și precizie pentru a pune în valoare linia geometrică specifică acestui stil. Designul constă în motive florale, linii lungi curbate, forme liniare puternice și siluete feminine. 

Modern și, totodată, cu o gravură atemporală (specifică secolului al XIX-lea), acest model de ușă asigură o continuitate stilistică în spațiul avut în vedere. Similar celorlalte tipuri, ușa beneficiază de sistem de glisare eficient și sticlă securizată de 8mm grosime, cu tratament anti-pată.

Fereastra cu cadru stratificat Molid/Stejar

fereastră cu structură stratificată din Molid/ Stejar

Cu caracteristici deosebite de izolație termică, fereastra conține 3 foi de sticlă, suport din lemn, asigurând eficiență energetică. Poate fi montată facil datorită tehnologiei de fixare eficientă. Pot fi aplicate diverse garnituri, iar cadrul se realizează  în numeroase culori RAL.

Fereastra de acest gen se remarcă prin profile cu extremități rotunjite unghiulare, iar sticla poate fi și sablată. Ferestrele cu sticlă sablată aprofundează intimitatea din încăpere. Modelul sticlei poate fi realizat la comandă astfel încât să se potrivească proiectului tău de amenajare.

Fereastra BlueEvolution Round

fereastra sticla sablata

Are capacitatea de a furniza izolare termică și fonică, motiv pentru care este recomandată pentru cei care vor să se bucure de mai mult confort și siguranță. Include 3 foi de sticlă, care pot fi sablate și decorate cu modelul dorit. 

Fereastra Corona CT70 Rondo

fereastra cu 2 foi de sticla sablata

Deși integrează doar 2 foi de sticlă, oferă un nivel ridicat de izolare termică și fonică. Suprafața din sticlă poate fi sablată cu modelul preferat astfel încât să poți monta fereastra în orice fel de design interior (clasic, fantezist, minimalist, etc).

Fereastra din PVC modern Corona SI82

ferestrele sablate Corona SI82

Ideale pentru baie sau bucătărie, ferestrele sablate Corona SI82 se remarcă prin capacitatea de a izola termic și fonic, dar și prin siguranță în utilizare. Totodată, ele pot fi personalizate cu desene discrete sau orientale (munți, frunze, copaci, etc) și pot fi incluse în camerele de relaxare sau în amenajările minimaliste. Permit pătrunderea discretă a luminii creând o atmosferă calmă.

4.4/5 - (5 votes)

Distribuie acest articol


Sună acum
Solicită ofertă